Iubire

„- Ce înseamnă să te îndrăgostești ?”, un copil mă-ntreabă.
- Când te îndrăgostești nu e ca și cum ai cădea într-o groapă şi îți rănești puţin genunchiul. Te îndrăgosteşti căzând în spațiu. Te muți de pe planeta ta pe planeta celuilalt. Animalele, florile şi culorile hainelor pe care oamenii le poartă sunt total diferite de tot ce ai văzut vreodată. Inima îţi bate foarte repede şi doreşti să îţi împarţi jucăriile şi mâncarea. Te arunci în gol, în orbita altuia. Aici poți să îți aduci câinele sau pisica, peștișorul de aur, hamsterul, colecția de pietre sau ciorapii ciudaţi: cel fără pereche sau cel cu găuri, fără teama că îți vor fi luate. Poți chiar să îți chemi și prietenii în vizită cărora le poți citi povești. Te îndrăgosteşti alegând să fii cu cineva fără de care nu vrei să exişti" 
via Dirty Thoughts

Domnule doctor, ce-mi recomandati?

In medicina, cand oricarui viscer sau oricarui alt element constituent al organismului ii este produs o injurie, acesta se tumefiaza, se umfla si nu mai incape in locul in care era pana in momentul respectiv. Incepe sa comprime structurile invecinate, ceea ce amplifica durerea in mod normal. Dar exista si situatii cand din cauza loviturii se acumuleaza un edem atat de mare, incat iti impiedica inima sa bata sau plamanii sa poata ventila corespunzator. Si atunci mori incet daca nu e cineva acolo sa te salveze. Mori incet, lent si dureros, si te panichezi. Te panichezi pentru ca te gandesti ca daca nu vine cineva suficient de repede sa te salveze, vei muri. Si te rogi cu disperare dupa cineva. Si uneori apare, alteori nu. Destinul. Sau Maktub, cum spun arabii. Exact asa se intampla si cu sufletul. Cand cineva te raneste, sufletul se tumefiaza, se dilata nu iti mai incape in piept. Si incepi sa simti o durere stranie acuta. Te panichezi. Simti ca nu poti respira. Pentru ca sufletul e undeva intre plamani si inima. De aia inima continua sa bata. Cu dificultate ca in cazul unei usoare pericardite. Dar si plamanii au de suferit. Respiratia e mai grea, se face cu dificultate.
Cand esti in domeniul asta, ai un oarecare avantaj. Stii ce trebuie sa faci. Hemotorax - repede te apuci de o toracocenteza. Pericardita- pericardocenteza si tot asa. Desigur e dificil sa le faci pe tine, dar nu imposibil. E vorba de viata ta in joc. La urma urmei este un doctor care s-a operat singur de apendicita pentru ca nimeni altcineva nu era suficient de pregatit sa opereze.
Ei .. Cu sufletul e mai complicat. Ca doctori, suntem invatati sa empatizam cu pacientul, sa il intelegem, sa ne pese, sa fim atenti. De noi uitam de multe ori. Insa cand avem o rana, aceasta ne impiedica sa ne facem datoria cum trebuie. Meseria asta frumoasa care iti ofera asa o satisfactie incat nu ai cum sa nu simti ca nu faci umbra pamantului degeaba. Dar deja asta este un alt subiect. Cum spuneam, cand ai o rana in suflet, e mai greu sa te ajuti singur. Nu ai un bisturiu pentru suflet sau un anestezic. Vedeti voi, cand un disc intervertebral se deplaseaza din locul lui, comprima un nerv spinal si apare parestezia intai apoi treptat anestezie . Deci nu avem durere. Sufletul nu are atata putere sa provoace o anestezie. El este usor precum un nor si pufos ca o vata pe bat. De aceea e si atat de usor sa il ranesti. Si atunci ? Cum iti anesteziezi sufletul? Ce pastile din grupa Antiinflamatoarelor Nesteroidiene sa iei astfel incat sa actioneze undeva la nivelul caii durerii si sa nu te mai doara? Cum te ajuti singur in acest caz?
V-am spus ca vreau sa ma fac neurochirurg? De ce vreau asta? Simplu. Creierul e tot. El este stomac, el este plamani si inima, el este suflet. Desi aveti voi toate diagramele alea cu inima si creierul. Nu e asa. Creierul e un amalgam. De emisfera dreapta cu emisfera stanga. Poate asa trebuie reprezentat. Emisfera dreapta certandu-se cu emisfera stanga. Ratiunea cu Emotia. In general, oamenii au emisfera stanga mai dezvoltata decat cea dreapta. Ceea ce inseamna ca ratiunea ar trebui sa fie cu mult mai puternica decat emotia. Ei , dar stiti voi vorba aceea: Esentele tari se tin in sticlute micic. Si se razvrateste creierul drept (oare sa fie o coincidenta ca ii spune "drept"?) si tipa ca e si el acolo. Si ca ceva nu e in regula. Evident daca am face un RMN, nu am descoperi nici o anomalie.
Deci, vreau sa ma fac neurochirurg ca sa pot gasi o modalitate prin care sa repar si emisfera dreapta cand e ranita. De fapt vreau sa protejez tot ceea ce reprezinta creierul, intreaga fiinta a omului. Personalitate, comportament, atitudine, emotii, creatie, respiratie, batai de inima, precizie, intuitie, somn, liniste, dorinta, tot. Tot ce ne face pe noi oameni. Mi-am ales o meserie pentru oameni, si asta e cel mai bun mod de a ajuta oamenii. Sa fie in continuare oameni! Am sa fiu eu salvarea lor, si poate inainte sa imi pierd cunostinta, unul din ei ma va salva si pe mine!

Lik

dor..

"Ce-o fi cu atâta dor?
Cum încape atât de mult dor în sufletul oamenilor?
Uneori nu încape. Îl copleșește.
Se așterne pe suflet, în suflet, pe lângă suflet.
Se așterne pe el, în el, pe lângă el ca o pătură groasă.
Și parcă ți-e prea cald și simți că te sufoci.
Și dorul nu dispare, ci se întețește ca un foc ațâțat de vânt.
Uneori, te și doare.
Doare dorul.
Da, dorul doare.
De alți oameni, de copilărie, de iubire, de tine.
Și dorul de alți oameni…
Și atunci simți că lipsește ceva din tine.
Brațele sunt goale, ochii sunt goi, buzele sunt goale.
Ți-e dor.
Și când ți-e dor, amintirea ultimei îmbrățișări e singura hrană pe care i-o poți oferi sufletului înfometat."

Cantec de dor

"Mă culcasem lângă glasul tău.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."

Nichita Stanescu, Cantec de dor 

not less..

She placed her head back against his chest and he felt her tears: "This is not our time."
"But that will never mean I love you less", he said.

Golurile din stomac nu pot fi umplute nici de ceai, nici de turta dulce...

I love unmade beds. I love when people are drunk and crying and cannot be anything but honest in that moment. I love the look in people’s eyes when they realize they’re in love. I love the way people look when they first wake up and they’ve forgotten their surroundings. I love the gasp people take when their favorite character dies. I love when people close their eyes and drift to somewhere in the clouds. I fall in love with people and their honest moments all the time. I fall in love with their breakdowns and their smeared makeup and their daydreams. Honesty is just too beautiful to ever put into words...

Tudor Arghezi - De-abia plecasesi

De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci.
Te urmaream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capat, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o data înapoi!

T;i-as fi facut un semn, dupa plecare,
Dar ce-i un semn din umbra-n departare?

Voiam sa pleci, voiam si sa ramâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fara glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?

http://www.youtube.com/watch?v=iavHyKmlDI0

Stiu ca dau batai de cap, dar imi place sa cred pot da si batai de inima. In plus.

Te văd înfiorat la o margine de zi,
Dragul meu,
Purtând în tine un ocean de neliniște și...
Te găsesc într-o închidere nepăsătoare de pleoape.
Mi-e dor să îți culeg de pe buze necuvinte
Mi-e dor să îți simt răsuflarea,
Peste tâmple.
Mi-e dor de tine
Și de soarele pe care mi-l aduceai cândva...
Într-o oarecare vară.

Pentru că te iubesc sălbatic, cu colți, cu inima cât o cireașă coaptă, te avertizez, te iubesc cu puterea diavolului de a urî.

să-mi iei inima, s-o duci în război, să știu
că mi-au împușcat-o barbarii

și-apoi să vii s-asculți
cum în locul ei o să-mi bată uneori
ploaia.

Ar fi vrut

Ar fi vrut sa-l tina dincolo de ocean, macar chipul lui sa n-o raneasca, dar ceva din ea îl chema înapoi, împotriva vointei. Valuri de mare lovite de suflet. Inimi pierdute. Iubiri frânte.
Lumile lor despartite de ziduri de scoici.

e?ti ca un cuvânt pe care încerc sa-l uit
dar mocne?ti neîncetat în mine

iata, suntem liberi sa facem orice
iube?te-ma ucide-ma elibereaza-ma
desprinde-mi u?or toate triste?ile de pe trup
o sa ma acopar cu aripile

e de ajuns sa nu ranim pe nimeni
putem sa ne ridicam pe umeri soarele
o sa ne aruncam unul în altul
n-o sa ne auda nimeni, promit
o sa murim alb

o sa ne gaseasca primavara la un col? al insomniei
o sa ne resusciteze
dar stelele noastre vor fi deja inundate
?i nu va fi nicio urma de crima
doar cuvintele or sa ne vibreze prin umbre
noi vom disparea dincolo de zidul de zori

suntem doi orbi care ratacesc
pe cararile deschise de soare
sa ne cuibarim într-un loc luminos
?i sa ne otravim în tacere buzele din sarut

abia a?tept sa ne gaseasca ploaia ca ni?te fantome
facând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre

azi suntem liberi sa facem orice
daca m-ai atinge, ar izbucni din mine
amintiri coralii
azi a? avea voie sa te uit
dar e?ti cuvântul care mocne?te neîncetat în mine

sunt lipsita de tine în timpurile astea
(î?i aud în continuu pa?ii pe scari de când ai plecat)
nici cerul n-a mai coborât mai aproape de noi
nici apele n-au fost mai albastre...
nici macar dorurile nu mai sunt a?a puternice.
unde mi-a fost capul?
când puteam sa te las sa-mi zide?ti aripi
acum nici masuratori nu sunt inventate
sa pot preciza distan?a dintre noi

am încercat sa derulez secundele ca pe casetele video vechi,
dar cu cât dadeam înapoi,
cu atât te cuno?team mai pu?in, pâna
într-o zi când nici cine erai nu mai ?tiam
la un moment dat am oprit fiindca
mi-era frica. ma pierdusem în copilarie
?i nu mai ?tiam pe unde sa ies

?i eu care credeam ca te pot dezlipi dintr-o amintire
când colo nu te mai gasesc nicaieri
te culeg vag dintr-o diminea?a ploioasa
când râdeam zgomotos caci ni?te îngeri ne ghiceau în palma
credeam ca suntem unii de-ai lor, dar
ne-am adus aminte de noi ?i-am început sa plângem
te-ai încal?at, ai trântit u?a ?i nu te-ai mai întors.

halal ve?nicie o sa-mi petrec cu tine, a?a cum mi-ai promis
am ramas eu singura ?i ploaia de-afara

”Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Camasa de pe mine, iubito, poti s-o storci,
Si m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat - tu poti oricând sa ma întorci! -
Si-am revenit din apele albastre,
Si ca dovada - uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari si-adânci paduri,
Îmi sfâsiara haina potecile ascunse.
Si m-am gândit prin codri la ochii nostri puri,
Dar m-ai strigat - si-n mine chemarea ta patrunse;
Si m-am întors din marile paduri,
Si ca dovada - iata-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu sterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se parea-n milenii cu tine ca ma plimb,
Dar m-ai strigat - si glasul ti-ajunse greu la mine
Si m-am speriat ca n-o sa-ajung la timp,
Si-am prins sa-mping mormanele de timp
Spre viitor - si iata-ma la tine.”(A.B.)

Mt Eden Dubstep - Sierra Leone

IMPREUNA SUNTEM MAI PUTERNICI

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.

Îmi las ochii pe mare, să plutească și să nu încarce gândurile. N-am prea multe acum, domină doar iubirea și câteva griji pe care mi le fac pentru păstrarea pe termen lung a acestor sentimente copleșitoare. Și a acestui bărbat, care mi-a resetat creierul și sufletul...