"Ce-o fi cu atâta dor?
Cum încape atât de mult dor în sufletul oamenilor?
Uneori nu încape. Îl copleșește.
Se așterne pe suflet, în suflet, pe lângă suflet.
Se așterne pe el, în el, pe lângă el ca o pătură groasă.
Și parcă ți-e prea cald și simți că te sufoci.
Și dorul nu dispare, ci se întețește ca un foc ațâțat de vânt.
Uneori, te și doare.
Doare dorul.
Da, dorul doare.
De alți oameni, de copilărie, de iubire, de tine.
Și dorul de alți oameni…
Și atunci simți că lipsește ceva din tine.
Brațele sunt goale, ochii sunt goi, buzele sunt goale.
Ți-e dor.
Și când ți-e dor, amintirea ultimei îmbrățișări e singura hrană pe care i-o poți oferi sufletului înfometat."
